Dragostea pentru culorile alb-albastre este nemărginită, iar parcursul din acest an alimentează dorinţa cea mai mare a suporterilor, aceea de a vedea-o pe Universitatea cucerind titlul. Craiova este deja campioană la capitolul public, pentru că media de spectatori la meciurile Ştiinţei este de 14.425, cu mult peste ce au reuşit să adune chiar şi împreună urmăritoarele FCSB (5479) şi CFR Cluj (4000), de altfel şi principalele contracandidate la prima poziţie din Liga I.
În 2019, gruparea din Bănie şi-a surclasat rivalele, prezentându-se la Viitorul cu aproximativ 400 de suporteri, iar apoi au învins-o în „Templu“ pe CFR Cluj sub privirile a 28.000 de spectatori, în timp ce la Piteşti, cei 2.000 de fani i-au făcut pe alb-albaştrii lui Devis Mangia să se simtă ca acasă.
„Avem nişte suporteri fabuloşi, nici în Italia nu sunt multe echipe care se pot mândri cu astfel de suporteri“, a afirmat Devis Mangia într-o conferinţă de presă.
„Suporterii sunt senzaţionali, vin după noi oriunde în număr mare, nu am cuvinte să le mulţumesc“, a spus Alex Mateiu după meciul de la Piteşti, cu Hermannstadt, completat de colegul Cristi Bărbuţ: „Fanii sunt uimitori, ne sprijină la fiecare meci, este un fenomen ce se întâmplă aici“.
Se estimează peste trei mii de olteni pe Arena Naţională
Pentru Ştiinţa urmează un alt meci în deplasare, ultimul de „afară“ din campionatul regular, în faţă ieşindu-i FCSB, iar galeria olteană şi-a anunţat prezenţa într-un număr foarte mare duminică, de la ora 20.00, pe Arena Naţională. Cum oficialii clubului administrat de Gigi Becali au precizat că nu pun limită de bilete pentru fanii olteni, fiind interesaţi de bani, mobilizarea este foarte mare în Bănie. Peluza Nord a anunţat că deplasarea se face cu microbuzele şi autocarele, preţul transportului fiind de 30 de lei, iar preţul biletului de meci – 15 lei, şi se precizează că doritorii pot da mesaj în privat pe pagina de facebook pentru detalii şi rezervare. Până ieri după-amiază s-au epuizat aproape 1.000 de bilete şi se estimează că galeria Craiovei va număra câteva mii de oameni. Glumind puţin, oltenii pot fi mai mulţi decât susţinătorii echipei din Capitală, care ar avea astfel prilejul să-şi îmbunătăţească media de spectatori.
„Până acum (ieri – n.r.) sunt date peste 900 de bilete şi cererile sunt mari, asta în ideea că mai sunt două zile pline până la meci. Dacă îi luăm în calcule şi pe cei care vin din Bucureşti, şi ştiţi foarte bine că avem mulţi suporteri acolo, duminică seară, pe Arena Naţională, vom fi peste 3.000 cu uşurinţă“, a declarat unul dintre reprezentanţii Peluzei Nord, pentru GdS.
De remarcat că în meciul tur, de pe „Ion Oblemenco“, Universitatea Craiova a fost ajutată să câştige cu 2-1 de 30.000 de spectatori, acest duel cu FCSB fiind primul în topul asistenţei din acest sezon.
Dacă suporterii vor face deplasarea în Capitală cu autocarele, lotul Universităţii Craiovei se va deplasa cu trenul la Bucureşti, sâmbătă după-amiază. Aceasta este a doua deplasare de acest gen pentru delegaţia alb-albastră, prima fiind la finele anului trecut, la confruntarea de tristă amintire cu Dinamo, când „câinii“ s-au impus cu 3-0.
Abonamente pentru play-off
Universitatea Craiova scoate la vânzare abonamente pentru play-off, ele fiind dedicate celor care nu și-au procurat un abonament „plin“ la începutul sezonului. Prețurile sunt excelente: Peluze 50 de lei, Tribuna a II-a 100 lei, Tribuna I: 140 de lei și Tribuna VIP 350 de lei. Abonamentele tip Play-Off pot fi achiziționate începând de astăzi, de la magazinul oficial al Științei, situat în Electroputere Parc Mall, la etaj, lângă Cărturești. Programul de funcționare este zilnic, în intervalul orar: 10.00 – 22.00.