Timpurile in care preotul si invatatorul erau cei mai respectati oameni ai satului au trecut. Cu toate acestea, invatatorul Ion Marinescu din satul Secui este, la cei 79 de ani, persoana cea mai indicata pentru a afla cum erau vremurile de atunci, când acesti oameni isi dedicau toata energia si tot timpul meseriei.
Invatatorul Marinescu s-a nascut la Secui si a ales sa-si petreaca viata in casa parinteasca. „Am fost invatator 40 de ani, am iesit la pensie din invatamânt dupa ce am dus pâna la clasa a patra opt, zece generatii de copii“, a spus invatatorul care a absolvit, in 1947, Scoala Normala „Stefan Velovan“ din Craiova. „Imediat dupa scoala am fost pedagog, iar apoi am fost numit la scoala din Goiesti. Acolo mi-am cunoscut sotia. Si ea era eleva la Scoala Normala“, a mai spus Marinescu. Cei doi s-au cunoscut intr-o vacanta si, pentru ca s-au placut, au ales sa se casatoreasca. Dupa o perioada petrecuta la Goiesti, 1948-1951, Ion Marinescu a revenit in satul natal. „Viata mea a fost aici. De când am terminat scoala, am stat cu gândul sa devin invatator aici“, a afirmat Marinescu. Visul i s-a indeplinit, iar in 1951 a ajuns invatator la scoala din localitate. „Tata era considerat chiabur si a venit dupa mine la Goiesti ca sa ma aduca lânga el acasa. A fost o perioada foarte dificila, pentru ca autoritatile erau mereu dupa noi. Tata fusese si el invatator, apoi primar taranist. Eram copil, dar tin minte ca la noi in casa au fost chiar Maniu si Mihalache“, a precizat invatatorul.
Exclus din PCR
Tatal a fost cel care l-a indemnat pe tânarul Marinescu sa se inscrie in Partidul Comunist pentru ca, dupa cum spune acesta, altfel nu se putea trai, toate usile iti erau inchise. „Mi se tot faceau verificari si am fost exclus din partid pentru ca eram fiu de chiabur. Apoi, m-am zbatut si am reusit sa ajung pâna la Bucuresti ca sa obtin carnetul de partid“, a afirmat Marinescu.
Intre 1952 si 1960, Marinescu a fost director al scolii din Teasc, iar din 1960 pâna in 1987, an in care s-a pensionat, a fost invatator la scoala din Secui. „Mie mi s-a parut asa usor sa fiu invatator pentru ca simteam ca elevii sunt copiii mei si ca este datoria mea sa le pun condeiul in mâna. Când am venit aici, erau doar doua sali de clasa in care invatau, simultan, copii de I-IV“, a precizat invatatorul. In perioada in care a activat la scoala din Teasc, Marinescu a ales sa locuiasca in gazda, desi il desparteau doar patru kilometri de casa parinteasca. „Am venit acasa ca sa fiu lânga tata. Cu toate acestea, la inceput nu am locuit impreuna, pentru ca am fi avut numai probleme. Faceam tot ce imi statea in putere, dar mi se spunea mereu ca sunt baiatul chiaburului“, a mai spus invatatorul Marinescu.
Catedra, dragostea cea mare
Dupa o viata dedicata meseriei de dascal, Ion Marinescu nu a fost uitat de cei pe care i-a invatat sa scrie. „Mi s-a intâmplat sa ma intâlnesc prin Craiova cu fosti elevi care inca-mi spuneau sarut mâna, domnule invatator. Multi dintre ei au ajuns profesori, medici sau ingineri, dar nu m-au uitat. Si cei din sat au pastrat respectul pentru fostul invatator. La Teasc inca mi se mai spune domnul director. Toate acestea poate pentru ca mi-am facut datoria si am avut si rezultate, cu toate ca am avut o viata chinuita“, a povestit Marinescu.
Acum, la batrânete, invatatorul marturiseste ca este foarte mâhnit pentru ca dupa 40 de ani de munca are o pensie de putin peste trei milioane. „E foarte greu. Salariile din invatamânt sunt foarte mici. De pensii nici nu mai spun. Cu toate acestea, la greva asta eu as fi intrat in clasa pentru ca elevii au pierdut foarte mult“, a afirmat Marinescu. Invatatorul spune ca a observat, pe masura trecerii anilor, ca elevii sunt din ce in ce mai slab pregatiti si mai putin interesati de scoala. „Eu am mai suplinit pâna prin 2003. Copiii sunt lasati la voia intâmplarii. Nici elevilor, dar nici dascalilor nu le mai este drag sa vina la scoala, nu mai au elanul pe care il observam eu altadata. Copiii nu mai stiu ce este aia disciplina. Cred ca invatamântul este la pamânt, iar cadrul didactic nu mai este respectat. Imi este foarte dor de scoala, dar sanatatea nu-mi mai permite sa stau la catedra“, a conchis invatatorul Ion Marinescu.
