Celebrul regizor american Steven Spielberg a inceput filmarile la noul sau proiect cinematografic, un film despre atacul terorist organizat de palestinieni impotriva delegatiei sportive a Israelului care participa la Jocurile Olimpice organizate in 1972, la München. Filmarile se vor desfasura in mai multe locatii din Europa si la New York. Pe 12 mai, un purtator de cuvint al lui Steven Spielberg a dezvaluit ca o mare parte a filmarilor din Europa se vor desfasura in Ungaria.
Noua pelicula, care nu a primit deocamdata nici un titlu, va fi un film de actiune in care se va prezenta cum serviciile secrete israeliene, Mossad, i-au identificat, urmarit si ucis pe cei opt palestinieni membri ai gruparii teroriste „Septembrie negru“, care au organizat acest atac terorist.
Comandoul palestinian a tinut ostatici, intre 5 si 6 septembrie, mai multi membri ai delegatiei sportive a Israelului. Criza ostaticilor s-a incheiat cu un carnagiu pe Aerodromul militar Furstenfeldbruck din apropiere de München, unde teroristii urma sa se imbarce intr-un avion. In schimburile de focuri dintre teroristi si fortele de ordine si-au pierdut viata 11 sportivi israelieni, cinci teroristi palestinieni si doi politisti germani.
Rolul sefului echipei Mossad care s-a ocupat de acest caz este interpretat de actorul australian Eric Bana. In distributie mai apar Mathieu Kassovitz, Daniel Craig si Geoffrey Rush.

