0.1 C
Craiova
vineri, 26 decembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateIntoarcerea lui Stolo?

Intoarcerea lui Stolo?

Traian Basescu a relansat ideea alegerilor anticipate si a anuntat revenirea lui Theodor Stolojan pe scena politica. Seful statului a declarat in cadrul unei emisiuni televizate ca Alianta PNL-PD are oricind in Theodor Stolojan „un excelent portdrapel“, in contextul declansarii alegerilor anticipate. Referitor la acelasi subiect, dar intr-o alta emisiune tv, premierul Calin Popescu Tariceanu a opinat ca anticipatele nu presupun neaparat schimbarea premierului.


Intrebat ce va face Alianta PNL-PD in campanie, avind in vedere ca nici el, nici Theodor Stolojan nu pot fi pe metereze, Traian Basescu a afirmat: „De ce credeti ca domnul Stolojan nu poate fi? Domnul Stolojan s-a refacut. Alianta are oricind un excelent portdrapel, element pe care eu il am in vedere cind vorbesc de anticipate. Nu vorbesc in orice conditii“. Traian Basescu a mai declarat ca va uza de drepturile constitutionale, in situatia in care guvernul condus de Calin Popescu Tariceanu cade, iar liderii diverselor partide il anunta ca s-a constituit o alta majoritate. El a precizat ca, potrivit Constitutiei, atunci cind nici un partid nu detine majoritatea, desemnarea primului-ministru este o problema care revine strict sefului statului, care numeste un premier care are sarcina sa formeze majoritatea intr-un anumit interval de timp. „Din acest punct de vedere este foarte greu sa impui presedintelui ceva ce nu vrea“, a mai spus Basescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS