22.9 C
Craiova
joi, 10 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjJandarmii transportă lucrările la examenul de evaluare naţională

Jandarmii transportă lucrările la examenul de evaluare naţională

La solicitarea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj, jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la examenul de evaluare națională, sesiunea iunie 2015, în zilele de 22 şi 24 iunie, la 14 centre de examen, iar în perioada 22 – 26 iunie la două centre de evaluare. Pe 22 și 24 iunie, echipaje de jandarmi vor fi prezente în zona centrelor de examen constituite în unităţile de învăţământ situate în localităţile Târgu Jiu, Motru, Târgu-Cărbuneşti, Bumbeşti-Jiu, Novaci, şi Rovinari, iar în perioada 22 – 26 iunie, la centrele de evaluare constituite în municipiul Târgu Jiu. Jandarmii vor asigura şi protecţia transportului lucrărilor scrise de la centrele de examen la centrele de evaluare şi au misiunea de a preveni săvârşirea faptelor care perturbă desfăşurarea examenelor.

Locuri pentru toţi absolvenţii

Ion Işfan, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, a declarat că la examenul din acest an vor participa aproximativ 2.700 de candidaţi. De asemenea, vor fi disponibile şi o mie de locuri la clasele de învăţământ profesional. „La evaluarea naţională ar trebui să fie aproximativ 3.200 de candidaţi. Mai scădem corigenţii şi pe cei care nu se vor prezenta şi mizăm pe o participare de aproximativ 2.700 de candidaţi, ca şi în seriile anterioare. Avem locuri pentru toţi absolvenţii în clasa a noua pentru că este obligatorie şi am pregătit şi o mie de locuri la învăţământul profesional. Sperăm să se ocupe măcar 700 de locuri. Sunt variante şi pentru liceu, şi pentru învăţământul profesional. Dacă un copil şi părinţii săi optează pentru învăţământul profesional sunt avantaje în plus. Este vorba de o bursă lunară pe care o primeşte elevul. El poate continua studiile liceale, după perioada de învăţământ profesional, dar rămâne şi cu o calificare care îl poate ajuta să se integreze mai uşor pe piaţa muncii din ţară sau din străinătate. Decât să ajungă să facă un curs după facultate, mai bine obţin din timp un atestat într-o meserie“, a declarat Ion Işfan, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS