http://www.youtube.com/watch?v=U91jtHW1knI
\n„Carmina Burana“, spectacolul Operei Române Craiova, a încheiat a XVIII-a ediţie a Zilelor Oraşului. În faţa unei pieţe pline de oameni, peste 350 de artişti au oferit o reprezentaţie grandioasă, în care jocurile cu focul şi efectele speciale s-au sincronizat cu muzica şi dansul.
Cantata profană „Carmina Burana“ a înregistrat încă un succes în ultima seară a Zilelor Municipiului Craiova, aşa cum o face de la prima sa audiţie, din 8 iunie 1937 de la Frankfurt încoace. Regizorul-coregraf Francisc Valkay a reuşit să cucerească publicul cu instrumente specifice teatrului şi dansului. Spectacolul a fost desăvârşit de prestaţiille soliştilor Diana Țugui, Alessandro Carmignani (Italia) şi Ștefan Ignat (București), ale Orchestrei şi Corurilor reunite ale Operei Române Craiova, Liceului de Arte „Marin Sorescu“ şi Școlii Generale nr. 39 „Nicolae Bălcescu“. Toate aceste elemente au dat forţă partiturilor şi au determinat publicul să aplaude la scenă deschisă prestaţia artiştilor.
Toţi cei prezenţi în Piaţa „Mihai Viteazul“ au înţeles încă din debutul spectacolului, când un înger a coborât pe o tiroliană pentru a-i încredinţa bagheta dirijorului David Crescenzi din Italia, că vor asista la o „Carmina Burana“ cum nu mai văzuseră.
Muzica pulsantă, actuală, în care doar textul a rămas medieval, a fost perfect completată de dansul balerinilor. Pentru întregirea tabloului, pe fundalul scenei a fost proiectată imaginea unei mâini ce desena în nisip secvenţe în concordanţă cu partitura şi cu povestea spusă prin dans. În acest joc s-au prins şi păpuşile supradimensionate, mânuite de actorii Teatrului „Colibri“, spre încântarea audienţei.
O reprezentaţie pe gustul publicului
Graţie efectului extrem de puternic al celor mai cunoscute pasaje ale sale, cântece de slavă închinate primăverii şi vieţii, versuri satirice adeseori indecente şi erotice sau partituri de petrecere, „Carmina Burana“ s-a bucurat de aprecierea publicului, care a catalogat spectacolul ca fiind „extraordinar“. „A fost ceva ce n-am văzut până acum. Muzica a fost impresionantă, la fel şi dansatorii. Totul a fost frumos, extraordinar!“, a declarat, la sfârşitul reprezentaţiei, unul dintre spectatori. Părerea a fost împărtăşită şi de alte voci din public: „Minunat! Corul şi orchestra au fost la înălţime. Super! Eram convins că Opera Română din Craiova poate realiza un asemenea spectacol“.
Şi regizorul-coregraf Francisc Valkay s-a declarat încântat de reuşita spectacolului. „Spectacolul cred că a depăşit toate aşteptările. Noi, cei care am stat în spatele artiştilor şi în spatele scenei, am încercat să oferim craiovenilor un moment de excepţie, să dăm un farmec aparte acestei seri, aşa cum cred că în visele lui Carl Orff şi l-a dorit în «Carmina Burana». M-am gândit de multe ori în viaţă că aş vrea să fac o aşa «Carmina Burana» şi m-am bucurat că undeva a existat cineva care mi-a acceptat ideile năstruşnice, uşor nebune, chiar nelalocul lor, care au creat acest miracol ce s-a petrecut în această în piaţă“, a declarat Francisc Valkay la sfârşitul reprezentaţiei.

