16.2 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt: Campanie de prevenire a furturilor, organizată de poliţişti

Olt: Campanie de prevenire a furturilor, organizată de poliţişti

În perioada aprilie – septembrie 2014, Inspectoratul General al Poliţiei Române desfăşoară la nivelul întregului judeţ Olt campania de prevenire a furturilor din locuinţe, de/din auto şi a tâlhăriilor „Infractorii de te pot cunoaşte mai bine decât crezi!”. Campania se înscrie în prioritatea, stabilită la nivel naţional, „Prevenirea furturilor” şi se va derula în perioada aprilie – septembrie 2014.

Grupul ţintă este constituit din proprietarii de locuinţe şi de autoturisme, precum şi din celelalte categorii de persoane vulnerabile, potenţiale victime ale tâlhăriilor. Poliţiştii vor acţiona, cu precădere, în zonele unde au fost sesizate într-un număr mai mare astfel de fapte.

În cadrul campaniei, se vor organiza activităţi de informare, în rândul reprezentanţilor asociaţiilor profesionale, al angajaţilor unor instituţii sau societăţi de transport, asociaţiilor de femei, în parcuri, zone comerciale şi şcoli.

Mesajele cu recomandări preventive vor fi transmise prin intermediul materialelor de promovare a campaniei –  afişe, clip video şi spot audio-video, precum şi prin difuzarea unor mesaje specifice pe reţelele de socializare.

La activităţile ce se vor desfăşura în cadrul acestei campanii vor participa poliţiştii specializaţi în prevenirea criminalităţii, precum şi poliţişti din structurile de ordine publică şi proximitate din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS