Știri de ultima orăActualitatePopulaţia României a scăzut cu 7.700 de persoane într-o singură lună

Populaţia României a scăzut cu 7.700 de persoane într-o singură lună

Populația României a scăzut, în martie, cu 7.730 de persoane pentru a treia lună consecutiv în 2014, comparativ cu luna anterioară, informează Agerpres citândInstitutul Național de Statistică (INS), care a făcut publice aceste date astăzi.

Statistica relevă, de asemenea, faptul că, în prima lună de primăvară s-au născut 15.360 copii, cu 1.065 mai mulți decât în luna februarie 2014, în timp ce numărul persoanelor decedate s-a situat la 23.090, cu 1.916 mai multe decât în luna precedentă. Sporul natural provizoriu a fost negativ, respectiv de 7.730 persoane (decedații având un excedent față de născuții-vii), la fel ca în luna februarie (6.879 persoane).

Totodată, numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna martie a fost de 134, în creștere față de luna februarie (126 decedați sub un an).

În ceea ce privește numărul căsătoriilor înregistrate în martie 2014, acesta a fost de 4.125, cu 756 mai puține decât în luna februarie. Pe de altă parte, numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.338, cu 135 mai multe decât în luna februarie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS