36.4 C
Craiova
luni, 14 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoi tineri au murit după ce mașina în care se aflau a căzut în Olt

Doi tineri au murit după ce mașina în care se aflau a căzut în Olt

\n

Doi tineri și-au pierdut viața noaptea trecută, după ce mașina în care se aflau a căzut în râul Olt. În mașină se aflau trei persoane, dar o tânără, cea care conducea mașina, a reușit să iasă din autoturism și s-a salvat. Accidentul s-a petrecut pe un drum comunal, în comuna Slătioara, iar tinerii se întorceau de la discotecă.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a IPJ Olt, Claudia Radu, citată de b1.ro, tânăra în vârstă de 20 de ani care se afla la volanul mașinii nu avea permis de conducere, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu parapetul de protecție al barajului, căzând în râul Olt. Pe scaunul din dreapta a fost găsit cadavrul unui tânăr de 19 ani. Un alt băiat, în vârstă de 18 ani, a fost găsit după câteva ore de căutări, în apele Oltului.

Din primele cercetări, s-a stabilit că tânăra care se afla la volan nu consumase băuturi alcoolice. ”Tânăra este cercetată pentru ucidere din culpă, conducerea unui autoturism fără a deţine permis şi neadaptarea vitezei la condiţiile de drum”, a declarat Claudia Radu, purtătorul de cuvânt Poliţiei Judeţene Olt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS