http://www.youtube.com/watch?v=YDtvlyPA8KY
Ansamblul Folcloric „Maria Tănase“ organizează joi, 27 februarie, de la ora 18.00, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova, spectacolul „Mândru-i plaiul oltenesc“, spectacol premieră al instituţiei de cultură.
Soliştii Niculina Stoican, Mariana Ionescu Căpitănescu, Constantin Enceanu, Marius Măgureanu, Lavinia Bîrsoghe, Liliana Popa, Manuela Motocu, Aneta Şişu, Cristian Bănăţeanu şi Ciri Mayer, împreună cu orchestra dirijată de Nicu Creţu, şi dansatorii Ansamblului Folcloric „Maria Tănase“ au pregătit surprize care vor aduce primăvara în sufletul craiovenilor. „Mândru-i plaiul oltenesc“ îi va conduce pe iubitorii de folclor prin intermediul montajelor coregrafice prin toate zonele folclorice. „Am pregătit cinci montaje coregrafice, două din zona Olteniei, câte unul din Banat, Transilvania şi Moldova.
Cele din zona Olteniei sunt prezentate în premieră, printre ele şi romanul, odinioară jucat de înalta societate, iar apoi după amestecarea claselor, căsătorindu-se bogaţi cu săraci, el a fost adoptat şi de cei din pătura inferioară a societăţii. Este un joc de perechi, foarte frumos.
Dansurile din zona Olteniei sunt culese din sudul câmpiei Băileştiului, din comuna Rast, Ciupercenii Vechi, Calafat“, a precizat Ionel Garoafă, coregraf în cadrul Ansamblului „Maria Tănase“. Nu vor lipsi din programul serii horele, învârtitele din Banat, „Hora lui Constantin Arvinte“, „Bătuta vânătorului“, ultimele culese din Moldova de dincolo de Prut.
Preţul unui bilet este de 30 de lei. Pensionarii, studenții și elevii beneficiază de reducere de 50 la sută.
Planuri pentru 2014
Ansamblul „Maria Tănase“ va pregăti şi în acest an, aşa cum şi-a obişnuit publicul, spectacole dedicate Zilei Internaţionale a Femeii, spectacole caritabile pentru copii autişti şi pentru vârstnicii din Căminul de Bătrâni, dar va fi aproape de oameni şi în cadrul reprezentaţiilor ţinute în cartierele craiovene, după cum preciza managerul Ansamblului „Maria Tănase“, Oana Bică.
Şi cei mai mici vor putea descoperii frumuseţea portului şi dansului oltenesc graţie spectacolelor interactive puse în scenă de coregraful Ionel Garoafă, „Prinţesa bosumflată“ şi „Nunta prinţesei bosumflate“. „Sunt spectacole prin intermediul cărora copii din şcoli şi grădiniţe învaţă ce înseamnă folclorul românesc, cu precădere jocurile populare din toate zonele ţării. Dacă «În prinţesa bosumflată» atingem zona Olteniei, Oaşul, Moldova, Transilvania, în «Nunta prinţesei bosumflate» vom merge în Dobrogea, Muntenia. Le arătăm costumele populare şi le împărtăşim denumirile tradiţionale, completând totul cu un joc al ghicitorilor pe teme folclorice“, a mai precizat coregraful Ionel Garoafă.