26.2 C
Craiova
duminică, 13 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalMehedinţi: Impact violent între o Dacie şi un Volkswagen

Mehedinţi: Impact violent între o Dacie şi un Volkswagen

\n

Două persoane au fost rănite în urma unui accident produs în această dimineaţă în judeţul Mehedinţi, la ieşirea din comuna Hinova. O Dacie care se deplasa spre Drobeta Turnu Severin s-a înscris regulamentar pentru a pătrunde în curtea unei firme şi a fost lovită de un autoturism Volkswagen Passat, care intrase în depăşire din coloana formată în spate. În urma impactului foarte violent, Dacia a fost practic ruptă în două, iar persoanele aflate în acest autoturism, şoferul şi o pasageră, au fost rănite. La locul accidentului au intervenit două echipaje SMURD şi o ambulanţă care au acordat îngrijiri medicale victimelor.

Şoferul autoturismului Volkswagen a recunoscut că a depăşit coloana, deşi acest lucru este interzis de Codul Rutier, însă nu se consideră vinovat. „Da, am intrat în depăşire, însă bătrânul cu Dacia nu părea că vrea să intre în partea stângă, prea târziu a semnalizat, eu intrasem deja în depăşire”, a spus şoferul Passatului.

În urma accidentului circulaţia rutieră a fost blocată pe ambele sensuri de mers mai multe zeci de minute.


Editor: Oana Olaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS