22.6 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalRudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box, reţinut pentru trafic de influenţă

Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box, reţinut pentru trafic de influenţă

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja a fost reţinut astăzi pentru 24 de ore, pentru trafic de influenţă. Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în perioada noiembrie 2013 – ianuarie 2014, Rudel Obreja a pretins de la un denunţător 1.000.000 de euro, sumă în schimbul căreia a lăsat să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor din completul învestit cu soluţionarea unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi că îi va determina pe magistraţi să pronunţe o hotărâre favorabilă denunţătorului. Hotărârea respectivă avea în vedere judecarea recursului declarat de denunţător, în calitate de inculpat în respectiva cauză penală, împotriva unei soluţii de condamnare la pedeapsa închisorii. Rudel Obreja a impus ca o parte din folosul pretins, respectiv suma de 200.000 euro să fie remisă înainte de pronunţarea hotărârii, iar diferenţa de 800.000 euro, după obţinerea soluţiei favorabile.

Potrivit DNA, Rudel Obreja a susţinut că persoanele pe lângă care îşi exercita influenţa i-au transmis denunţătorului, prin intermediar, că va obţine cu certitudine o hotărâre favorabilă dacă va solicita amânarea cauzei pentru un termen de judecată ulterior intrării în vigoare a „noului cod” (cu referire la data de 1 februarie 2014, când au intrat în vigoare Noul Cod Penal şi Noul Cod de Procedură Penală). Recursul a fost soluţionat anterior datei de 1 februarie 2014 şi a fost respins, astfel că hotărârea de condamnare la închisoare cu executare a rămas definitivă.

DNA a precizat că procurorii au dispus reţinerea lui Rudel Obreja pentru 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat judecătorului pentru drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS