20.1 C
Craiova
vineri, 12 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCei doi militari români care au murit în Afganistan, decoraţi post-mortem de preşedintele Băsescu

Cei doi militari români care au murit în Afganistan, decoraţi post-mortem de preşedintele Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu i-a decorat post-mortem pe cei doi militari români care au murit în Afganistan, Vasile-Claudiu Popa şi Adrian Postelnicu, informează Administraţia Prezidenţială.  Decretele de decorare au fost semnate astăzi de şeful statului. Astfel, „în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru devotamentul excepţional dovedit în timpul executării unei misiuni în teatrul de operaţii din Afganistan în timpul căreia şi-au sacrificat viaţa”, Traian Băsescu a conferit post-mortem celor doi militari Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, cu însemn de război. Decorarea celor doi militari a fost făcută la propunerea ministrului Apărării Naţionale, Mircea Duşa.

Militarii români au fost răniţi în Afganistan duminică, în explozia unui dispozitiv improvizat, pe timpul executării unei misiuni de patrulare. Cei doi au fost transportaţi la spital cu un elicopter de evacuare medicală, însă au decedat, din cauza rănilor grave suferite.

Potrivit Ministerului Apărării Naţionale, trupurile neînsufleţite ale celor doi militari vor fi repatriate cu o aeronavă militară a Forţelor Aeriene Române care este programată să aterizeze astăzi, în jurul orei 17:30, la Flotila 90 Transport Aerian din Otopeni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS