Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată a Dalinei Aitana Bogdan, consilier asistent la Compartimentul Verificare Proiecte Finanțate din cadrul Organismului Intermediar Regional Pentru Programul Operațional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” (OIR POSDRU) – Regiunea Sud – Vest Oltenia, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de luare de mită, în formă continuată.
În cursul lunii februarie 2013, Aitana Dalina Bogdan, în calitate de consilier asistent la Compartimentul Verificare Proiecte Finanțate din cadrul OIR – POSDRU – Regiunea Sud-Vest Oltenia, a pretins, cu titlu de mită, de la reprezentanții unor societăți comerciale beneficiare de fonduri europene, prin intermediul managerilor de proiect (denunțători în cauză), suma totală de 512.425,08 de lei (echivalentul a 116.869,54 de euro), reprezentând, în general, 10% din valoarea cererilor de rambursare.
Banii au fost pretinși pentru a aviza favorabil și cu celeritate cererile de rambursare aferente proiectelor pe care inculpata le monitoriza în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Dolj.
Craiova: Consilier POSDRU, trimis în judecată pentru luare de mită
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei