Curtea de Apel Craiova a judecat recent apelul formulat de Constantin Ninel Potârcă, fost candidat la Preşedinţia României, împotriva deciziei din decembrie 2012 a Tribunalului Gorj, care l-a condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 18,6 milioane de lei. Miercuri Curtea de Apel Craiova a dispus majorarea pedepsei primite de Potârcă la şase ani de închisoare. De asemenea, pedeapsa fratelui lui Ninel Potârcă, Toma Potârcă, a fost majorată de la doi ani şi jumătate la cinci ani de închisoare. Alte două persoane inculpate în dosar s-au ales cu pedepse majorate – Radu Mihalache a primit trei ani de închisoare, iar Radu Dan trei ani şi şase luni. Decizia Curţii de Apel nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.
Ninel Potârcă a fost trimis în judecată în mai 2011 de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), alături de alte trei persoane, procurorii menţionând la acel moment că fostul candidat la Preşedinţie a folosit în contabilitatea uneia dintre firmele sale facturi fictive pentru a nu plăti statului impozite şi taxe în valoare de peste 18,6 milioane de lei. Conform anchetatorilor, din suma respectivă opt milioane de lei ar fi fost TVA, iar restul reprezenta impozit pe profit, aferent firmei Siatra Prod SRL, în prezent în faliment, care se ocupa cu colectarea de fier vechi. Procurorii DNA au susţinut că actele false provin de la firmele celorlalţi inculpaţi, aceştia antedatând documente contabile pentru a acoperi operaţiuni nelegale efectuate de firma lui Potârcă.
Editor: Oana Olaru

