Unul dintre cei doi şoferi ai autocarului prăbuşit în Muntenegru este angajat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, la Serviciul de Logistică, şi era în timpul liber la momentul producerii accidentului, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Capitalei, citaţi de Mediafax.
„Cu ocazia verificărilor efectuate pentru identificarea victimelor accidentului din Muntenegru a reieşit că unul dintre conducătorii auto al autocarului este angajat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, la Serviciul de Logistică. Respectivul angajat se afla în timpul liber, iar din data de 25 iunie urma să figureze în concediu de odihnă legal, aprobat de conducerea unităţii unde îşi desfăşura activitatea”, se precizează într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.
Agentul de poliţie respectiv este posesor al permisului de conducere din anul 1989, având categoriile BE, CE, DE şi al atestatului profesional eliberat de ARR Bucureşti la data de 17.03.2012 cu valabilitate până la data de 16.03.2017, fiind cunoscut ca un bun profesionist. Poliţia Capitalei explică faptul că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, poliţistul putea să îndeplinească şi alte activităţi remunerate, în condiţiile în care acest lucru nu împieta desfăşurarea optimă a activităţii de funcţionar public cu statut special.

