Știri de ultima orăActualitateParlamentul de la Chişinău a adoptat o declaraţie privind situaţia din Transnistria

Parlamentul de la Chişinău a adoptat o declaraţie privind situaţia din Transnistria

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat astăzi, după două zile de dezbateri, o declaraţie privind situaţia din regiunea transnistreană, informează Agerpres.ro. Textul declaraţiei nu a fost încă publicat, dar potrivit deputaţilor, prin aceasta parlamentul condamnă toate acţiunile unilaterale care pot duce la escaladarea conflictului transnistrean. Declaraţia a fost votată cu 76 de voturi „pentru” şi cinci abţineri ale celor 101 de deputaţi (20 au lipsit de la şedinţă).

Un grup de deputaţi liberali care nu a votat declaraţia şi-a explicat gestul prin faptul că nu a fost susţinut nici un amendament propus, inclusiv acela de a exclude Rusia din calitatea de mediator în formatul 5+2 pentru reglementarea conflictului transnistrean, a declarat liderul acestui grup, Mihai Ghimpu.

Parlamentul a organizat ieri audieri pe marginea situaţiei din regiunea transnistreană, la care a participat şi preşedintele Nicolae Timofti. Şedinţa cu uşile închise a fost marcată de mai multe scandaluri şi a fost amânată pentru astăzi, deoarece grupurile politice nu aveau un consens privind textul declaraţiei.

Situaţia în jurul conflictului transnistrean s-a agravat în ultimul timp, în special după ce acum zece zile liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a semnat legea privind „hotarul de stat” al regiunii separatiste, care include şi satul Varniţa din dreapta Nistrului. Chişinăul a criticat această decizie, iar experţii au atras atenţia că acţiunile din ultimul timp din zona de est a Republicii Moldova pot duce la un nou conflict armat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS