Marile puteri din forumul G8 s-au angajat astăzi să introducă schimbul automat de informaţii ”pentru a combate flagelul evaziunii fiscale”, angajament prevăzut într-o declaraţie dată publicităţii la summitul desfăşurat în Irlanda de Nord, informează Agerpres.ro citând AFP şi AP. „Administraţiile fiscale din întreaga lume trebuie să procedeze la un schimb automat de informaţii pentru a combate flagelul evaziunii fiscale”, afirmă în declaraţie şefii de stat şi de guvern, cu puţin timp înainte de încheierea reuniunii lor.
Declaraţia este distinctă de comunicatul final, care va fi publicat ulterior şi în care vor fi detaliate angajamentele ţărilor din G8 – Statele Unite ale Americii, Rusia, Canada, Germania, Marea Britanie, Japonia, Franţa şi Italia.

