Știri de ultima orăLocalVarujan Vosganian s-a întlnit cu o delagţie a TIAD

Varujan Vosganian s-a întlnit cu o delagţie a TIAD

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian s-a întâlnit marţi, 18 iunie, cu o delegaţie a Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci (TIAD) conduşi de Aykut Akbulut, preşedinte TIAD.
Investitorii turci au prezentat unele dintre problemele cu care se confruntă în derularea activităţilor din România. Printre acestea au menţionat nivelul ridicat al TVA-ului, inclusiv cel pentru produsele alimentare, perioada mare pentru evaluarea şi aprobarea proiectelor finanţate prin fonduri europene, reglementări legate de regimul importurilor din Turcia, precum şi disfuncţionalităţi în prelungirea permiselor de şedere temporară.
Reprezentnţii TIAD doresc să cunoască sectoarele şi domeniile de interes pentru posibile viitoare investiţii în România şi şi-au exprimat disponibilitatea de a promova în ţara de origine ofertele de privatizare şi proiectele energetice.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a apreciat contribuţia oamenilor de afaceri turci în procesul de reindustrializare din România şi a afirmat că aceştia sunt un exemplu de investitor străin care trebuie încurajat.
În acest context, la finalul întâlnirii s-a convenit ca în cursul lunii septembrie să se organizeze la Bucureşti un Forum de afaceri la care să fie invitati sa participe oameni de afaceri turci din România şi din zona balcanică, precum şi demnitari cu sarcini economice în Guvernul de la Ankara.

In primul trimestru al anului 2013, valoarea schimburilor comerciale româno-turce a insumat 1075,7 milioane euro, in crestere cu 12,8 %, fata de intervalul similar al anului 2012. Exportul a insumat 651,6 milioane euro, in crestere cu 24,5%, iar importul a fost 424,1 milioane EURO, cu 1,5 % mai mic decat in primul trimestru al anului 2012. Soldul balanţei comerciale a fost in favoarea Romaniei cu 227,5 milioane euro.
La 30 aprilie 2013 erau înregistrate în România 13.148 societăţi comerciale cu capital turc.
După valoarea capitalului social, Turcia ocupă locul 16 in clasamentul pe ţări de rezidenţă a investitorilor în societăţi comerciale cu participare străină, în perioada 1991 – aprilie 2013, respectiv locul 3 in clasamentul pe ţări de rezidenţă, după numărul de societăţi înregistrate în România.
Potrivit estimărilor, investiţiile totale ale firmelor turce in România, directe si indirecte (realizate prin societăţile înregistrate in alte state), depăşesc suma de 4 miliarde euro (respectiv 5,5 miliarde dolari).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS