Știri de ultima orăLocalCraiova: Campania de prevenire "Vacanţă în siguranţă" continuă în şcoli

Craiova: Campania de prevenire „Vacanţă în siguranţă” continuă în şcoli

Poliţişti ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj s-au întâlnit la începutul acestei săptămâni cu elevii Şcolilor Gimnaziale „Nicolae Romanescu”, „Traian”, „Sf. Dumitru” şi ai Liceului Teoretic „Tudor Arghezi” din Craiova, în cadrul Campaniei de prevenire „Vacanţă în siguranţă”. Poliţiştii au stat de vorbă cu elevii şi le-au prezentat mai multe recomandări cu caracter preventiv, pentru a reduce riscul de victimizare a copiilor pe perioada vacanţei de vară şi cea premergatoare acesteia. Atât cei mici, cât şi elevii de liceu au fost informaţi cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte pentru prevenirea violenţei în şcoli şi în afara acestora, urmărindu-se totodată şi prevenirea victimizării în cazul infracţiunilor de furt şi tâlhărie şi prevenirea dispariţiilor de copii.

Elevii au fost sfătuiţi să nu divulge datele persoanelor necunoscute şi să îşi informeze de urgenţă profesorii şi părinţii în situaţia în care o persoană încearcă să îi abordeze. De asemenea, a fost subliniat faptul că Apelul 112 este un Număr Unic de Urgenţă, iar consecinţele apelurilor făcute în joacă se vor răsfrânge asupra lor, totodată fiindu-le prezentate elevilor situaţiile în care poate fi apelat acest număr.

Nici domeniul siguranţei rutiere nu a fost neglijat, elevilor prezentându-li-se regulile de circulaţie pe care trebuie să le respecte în calitate de pietoni sau biciclişti participanţi la trafic.

Campania “Vacanţă în siguranţă” va continua până pe data de 9 septembrie, activităţile de prevenire organizate de poliţişti în timpul vacanţei urmând să se desfăşoare în parcuri, pieţe publice, locuri de joacă şi în orice alte locuri unde copiii îşi petrec timpul liber.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS