Știri de ultima orăActualitateNoii judecători ai Curţii Constituţionale îşi vor prelua mâine mandatul

Noii judecători ai Curţii Constituţionale îşi vor prelua mâine mandatul

Noii judecători ai Curţii Constituţionale a României (CCR) – Daniel Morar, Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu – îşi vor prelua mâine mandatul, după depunerea jurământului de învestitură, eveniment care va avea loc la Palatul Cotroceni, la ora 15:00, informează Agerpres.ro. Daniel Morar, numit de preşedintele României, Mona Pivniceru, numită din partea Senatului, şi Valer Dorneanu, desemnat de Camera Deputaţilor îi vor înlocui pe Acsinte Gaspar, Ion Predescu şi Aspazia Cojocaru, cărora le-a expirat oficial mandatul pe 8 iunie.

În anul 2016 va expira mandatul actualului preşedinte al CCR, Augustin Zegrean, numit judecător la Curte de preşedintele României în 2007, al lui Valentin-Zoltán Puskás, numit de Senat (2007), şi al lui Tudorel Toader, numit de Camera Deputaţilor (2007), iar în 2019 al lui Petre Lăzăroiu, numit de preşedinte (2010), al Iuliei Motoc, numită de Senat (2010) şi al lui Mircea Ştefan Minea, desemnat de Camera Deputaţilor (2010).

CCR se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de nouă ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit: trei sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de preşedintele României. Judecătorii de la Curtea Constituţională sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia. Potrivit Constituţiei, CCR se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei din trei în trei ani. Articolul 7 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR prevede că preşedintele Curţii (al cărui mandat poate fi reînnoit) este ales prin vot secret, pentru o perioadă de trei ani, cu majoritatea voturilor judecătorilor, în termen de cinci zile de la înnoirea Curţii. Prin urmare, după ce cei trei judecători noi vor depune jurământul de învestitură, cei nouă judecători îşi vor alege preşedintele pentru următorii trei ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS