Președintele CE, Jose Manuel Barroso, a declarat astăzi că este ”foarte bucuros și mândru” de faptul că Uniunea Europeană (UE) și Comisia Europeană au contribuit la restabilirea statului de drept în România și la evitarea unor ”schimbări nedemocratice”, informează NewsIn.
”E important ca toate statele membre să respecte statul de drept și valorile democratice ale societăților pluraliste și libere. De aceea sunt foarte fericit și mândru de rolul pe care Uniunea Europeană și Comisia Europeană l-au jucat în situația apărută în România. Datorită UE și a CE a fost posibil să se evite schimbări nedemocratice în România și trebuie să fim mândri de asta. Pentru că am fost capabili să restabilim statul de drept într-o țară care este membră a Uniunii Europene”, a susținut președintele Comisiei Europene, în cadrul reuniunii Biroului PPE, desfășurată la Veneția.
Jose Manuel Barroso a făcut, totodată, apel la ”mai multă armonizare și respectare a normelor”, subliniind că ”democrația națională nu e suficientă, avem nevoie de democrație europeană”.