Știri de ultima orăActualitateISU Mehedinţi va demara campania "Să prevenim înecul!"

ISU Mehedinţi va demara campania „Să prevenim înecul!”

Sub sloganul „Să prevenim înecul!”, ISU Mehedinţi va demara începând de miercuri, 20 iunie, o campanie de prevenire a cazurilor de înec, pentru a informa populaţia cu privire la riscurile scăldatului în locuri neamenajate corespunzător. Paramedicii SMURD din cadrul I.S.U. Mehedinţi se vor deplasa la ştrandul din localitatea Schela, dar şi pe plaja din municipiul Dr. Tr. Severin, în vederea distribuirii de fluturaşi ce vor conţine reguli privind scăldatul. Pe timpul acestor acţiuni, paramedicii SMURD vor prezenta cetăţenilor aflaţi la plajă, tehnici de acordare a primului – ajutor în caz de înec.
În contextul preîntâmpinării tragediilor, I.S.U. Mehedinţi atenţionează cetăţenii să fie mai prudenţi când pleacă la scăldat, să evite scufundările în locuri necunoscute, iar pentru cei care nu pot înota, să nu intre în apă la adâncime. Un astfel de caz a avut loc în data de 13 iunie 2012, în municipiul Orşova. Un bărbat în vârstă de 57 ani, din municipiul Orşova, a fost văzut de pescarii de pe mal, intrând în fluviul Dunărea şi înecându-se. După îndelungi căutări ale pompierilor, corpul neînsufleţit a fost recuperat din apă a patra zi. În ultimii 4 ani, în judeţul Mehedinţi au fost înregistrate 26 persoane înecate, pentru căutarea cărora au intervenit forţele profesioniste ale ISU „Drobeta”.
O atenţie sporită, în această perioadă a sezonului estival, trebuie acordată copiilor, care adesea se aventurează să plece de unii singuri la scăldat, iar aventura le răpeşte viaţa. În cele mai dese cazuri, victimele apelor sunt copiii nesupravegheaţi şi persoanele care consumă alcool înainte de a intra în apă.
ISU Mehedinţi face un apel către părinţi să-şi supravegheze copiii şi să nu-i lase la joacă pe malurile râurilor, lacurilor sau canalelor de irigaţii. Mehedinţenii sunt sfătuiţi să frecventeze numai locurile special amenajate pentru înot şi să respecte avertizările privind interzicerea scăldatului. De asemenea, trebuie evitat scăldatul în râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline de plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci. Nu sunt indicate nici actele de teribilism prin plonjarea de pe platforme, poduri sau alte construcţii. Cetăţenii trebuie să ştie că nu este bine să se aventureze în apă când sunt în stare de ebrietate şi că trebuie să evite scăldatul seara târziu sau în timpul nopţii. În timpul unor vijelii sau furtuni, scăldatul este interzis.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS