Știri de ultima orăActualitateCele mai multe cazuri de discriminare în România vizează comunitatea romilor

Cele mai multe cazuri de discriminare în România vizează comunitatea romilor

În România, cea mai mare provocare în acest moment se referă la situația comunității de romi, a declarat, astăzi, Csaba Ferenc Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

”Faptele de discriminare îndreptate împotriva acestor persoane sunt extrem de prezente, dar, potrivit studiilor și statisticilor pe care le avem situația persoanelor cu dizabilități, din nou, este una destul de dificilă și mă refer la lipsa accesibilizării spațiilor și locurilor publice la un nivel rezonabil”, a declarat Asztalos citat de agenţia NewsIn.
În cazul romilor, cele mai dese reclamații se referă la încălcarea demnității umane, discurs rasist, articole de presă rasiste sau mutări forțate cum a fost cea de la Cluj, de acum doi ani, sau situația actuală de la Baia Mare, unde mai multe familii de romi au fost mutate într-un fost combinat chimic.
De discriminare se plâng și persoanele infectate cu HIV/SIDA sau homosexualii.
În ceea ce privește domeniile unde se întâlnesc situații de discriminare, unul este cel al muncii, unde se aplică discriminarea de vârstă, dar și de gen.
Discriminarea este prezentă și în sistemul de pensii, în legătură cu vârsta de pensionare pentru femei și bărbați.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS