16.7 C
Craiova
duminică, 25 mai, 2025
Știri de ultima orăSportTrupa lui Zamfir şi Voica a impresionat la Cluj

Trupa lui Zamfir şi Voica a impresionat la Cluj

Grupa de juniori D de la AS Casa Bogdan a terminat pe locul doi la Cupa Hagi Danone, dar a impresionat asistenţa
cu jucătorii pe care îi are

Chiar dacă prezentul este sumbru, Craiova pierzându-şi, pentru moment, simbolul, pe Universitatea, viitorul ne surâde, Oltenia având cu ce se lăuda la capitolul juniori. Ultima demonstraţie a avut loc la Cluj, în intervalul 29 mai – 1 iunie desfăşurându-se faza finală a Cupei Hagi Danone destinată juniorilor D (copii născuţi în anul 2000). Bănia a fost reprezentată de AS Casa Bogdan, echipa antrenată de Samir Zamfir şi Fane Voica având o evoluţie foarte bună, lipsa experienţei competiţionale soldându-se însă cu locul secund. În faza grupelor, AS Casa Bogdan, club care din vară va activa sub denumirea de Viitorul Ştiinţa Craiova, a înregistrat o victorie, 1-0 cu Oţelul Galaţi (gol Adrian Nichifor), o înfrângere, 0-2 cu Atletico Arad, şi o remiză, 0-0 cu Petrolul Ploieşti, terminând pe locul secund, după Atletico Arad. În faza semifinalelor a jucat împotriva primei clasate din grupa cealaltă, Poli Iaşi, craiovenii câştigând la limită, scor 1-0, gol Ştefan Baiaram. Finala a fost disputată împotriva arădenilor de la Atletico, craiovenii au deschis scorul prin Andrei Crângaş, dar rivalii au reuşit să „întoarcă“ meciul şi să se impună cu 2-1.
AS Casa Bogdan a terminat pe locul secund, dar pe lângă evoluţiile bune de la Cupa Hagi Danone, a reuşit să obţină două titluri importante, Raul Constantinescu fiind declarat fotbalistul turneului, iar Ştefan Baraiam – cel mai tehnic jucător.
Lotul formaţiei craiovene a fost compus din următorii: Andrei Bobonete – Andrei Crânguş, Ionuţ Popescu, Alex Olteanu, Raul Constantinescu, Cristi Opriţoiu, Adrian Nichifor, Titi Şerban, Andrei Dobre, Ştefan Baiaram, Marius Sultan, Alex Gârbiţă, Aurel Manciu, Hristos Vadasis.

„Avem potenţial,
în viitor va fi şi mai bine“

Locul secund la o competiţie de anvergura Cupei Hagi Danone nu este la îndemâna oricărui club. Este nevoie de foarte multă răbdare, pricepere şi, nu în ultimul rând, investiţie financiară. „Sunt bucuros că am reuşit să arătăm că avem valoare. Faptul că am jucat finala ne arată că munca noastră a dat roade după un timp relativ scurt, ceea ce ne dă speranţe pentru ce va urma“, a declarat finanţatorul clubului, Silviu Bogdan, pentru GdS.
La rândul lor, tehnicienii Samir Zamfir şi Fane Voica s-au declarat mulţumiţi pentru performanţa obţinută şi speră ca în viitor lucrurile să stea şi mai bine. „Băieţii au înţeles ce vrem de la ei, că îi vede toată ţara, pentru că finala a fost transmisă la televizor, şi s-au mobilizat exemplar. Din păcate, lipsa experienţei competiţionale şi-a spus cuvântul. Asta a fost, nu trebuie să fim supăraţi, ci trebuie să ne întărească astfel de momente. Avem potenţial, în viitor va fi şi mai bine“, a spus Samir Zamfir. „Copiii s-au autodepăşit, asta e clar. Nimeni nu se aştepta ca noi să ajungem să jucăm finala mare, dar iată că ambiţia a fost mare şi am reuşit. Suntem vicecampioni şi asta ne face să credem că suntem pe drumul cel bun“, a punctat Fane Voica.
Mult mai încrezător în forţele puştilor a fost directorul clubului, Marian Calafeteanu afirmând că se aştepta ca trupa lui Zamfir şi Voica să atingă fazele superioare: „Echipa s-a format cam în şapte-opt luni, dar s-a muncit foarte bine şi într-un fel mă aşteptam la un parcurs bun. Avem un lot valoros şi echilibrat pe compartimente şi eram convins că vom prinde măcar semifinalele. Că am jucat finala a fost cu atât mai bine şi sper să continuăm progresul. Copiii nu au liber, pentru că urmează un turneu amical la Corabia. E vorba despre Memorialul «Ion Oblemenco» şi vrem să facem o figură frumoasă şi acolo“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS