30.5 C
Craiova
luni, 11 august, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjExpertiză universitară în cazul „Diţescu“

Expertiză universitară în cazul „Diţescu“

Colegiul Medicilor Gorj nu poate să ia încă o decizie în cazul medicului ginecolog Damian Diţescu, anchetat pentru modul în care a survenit decesul pacientei sale Mariana Căldăraru. Comisia de jurisdicţie din cadrul Colegiului Medicilor Gorj evită să se pronunţe şi va solicita părerea unui profesor universitar pentru elucidarea decesului tinerei de 30 de ani. Gravida a murit pe 24 mai în urma unui chiuretaj făcut de medicul Damian Diţescu, la Spitalul Orăşenesc din Novaci. Femeia era însărcinată în luna a treia şi, din cauză că sarcina nu se dezvolta corespunzător, ginecologul care o avea sub supraveghere a decis că se impune un chiuretaj. În urma intervenţiei chirurgicale, femeia s-a ales cu o hemoragie puternică, fiind necesară trimiterea la Spitalul de Urgenţă din Târgu Jiu, unde a fost operată de patru medici. Iniţial, cadrele medicale au stabilit că este mai bine ca gravida să fie operată la un spital din Bucureşti, însă aceasta nu ar fi rezistat atâtea ore până la destinaţie. În cele din urmă, în ciuda operaţiei la care a fost supusă la Târgu Jiu, Mariana Căldăraru a murit şi a lăsat în urmă multe semne de întrebare în ceea ce priveşte cele întâmplate.

Mai e de aşteptat, dar medicul profesează

Potrivit doctoriţei Ana Băleanu, preşedinta Colegiului Medicilor Gorj, Comisia care îl verifică pe medicul ginecolog Damian Diţescu nu se va pronunţa prea curând asupra cazului, întrucât nu se doreşte tragerea unor concluzii care să poate fi interpretabile. Cert este că medicului i-a fost luată o declaraţie, în ceea ce priveşte procedurile aplicate în cazul pacientei Mariana Căldăraru.
„Nu am avut când să finalizăm acest caz. Ne-am ocupat cu strângerea documentelor medicale şi, într-adevăr, medicul Diţescu a fost chemat la Comisie şi i-a fost luată o declaraţie. Nu vrem să greşim şi să tragem o concluzie care ar putea fi interpretată greşit, că îl apărăm, mai ales că nu avem momentan un medic ginecolog la Comisie, acesta fiind în concediu de odihnă. Colegii mei au decis să solicite părerea unui expert în domeniu, respectiv a unui profesor universitar cu experienţă vastă şi certificată în astfel de proceduri. S-a văzut şi care este rezultatul de la necropsie. Să sperăm că luna aceasta vom avea un rezultat de la Comisie“, a declarat Ana Băleanu, preşedinta Colegiului Medicilor Gorj.

Ancheta administrativă
e finalizată

Conform medicilor legişti gorjeni, gravida a intrat în şoc hemoragic din cauza unui anevrism disecant de aortă, respectiv a suferit o ruptură de aortă pe masa de operaţie. De asemenea, uterul femeii nu a fost perforat, aşa cum exista o suspiciune. Dacă profesorul universitar solicitat de Colegiul Medicilor Gorj va decide că nu există vreo legătură între intervenţia medicului Diţescu şi moartea pacientei, atunci ginecologul gorjean are şanse mari să rămână nesancţionat în acest caz. Recent, a fost finalizată ancheta administrativă dispusă de conducerea Spitalului din Novaci. „Ancheta administrativă este finalizată, a fost întocmită şi o notă de constatare. Pe parte administrativă nu s-a constatat ceva deosebit care să ducă la aplicarea vreunei sancţiuni, dar acest lucru îl va stabili numai Consiliul de Administraţie. În baza notei de constatare, Consiliul de Administraţie va lua o decizie şi va dispune sau nu sancţiuni“, a menţionat Vitalie Moroşanu, directorul medical al Spitalului Orăşenesc din Novaci.
Pe lângă verificările derulate de instituţiile din domeniul medical, medicul ginecolog Damian Diţescu mai este cercetat penal în patru dosare, anchete începute de procurorii gorjeni ca urmare a morţii unor bebeluşi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS