Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei se va afla mâine la Mănăstirea Prislop, judeţul Hunedoara unde, alături de un sobor de ierarhi din toată ţara, va oficia slujba religioasă prilejuită de hramul sfântului lăcaş, sărbătoarea Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan. Cei opt arhierei care mâine se vor afla la Mănăstirea Prislop sunt membri ai Sinodului Bisericii Ortodoxe Române. Slujba, la care sunt aşteptaţi să participe numeroşi credincioşi, va fi săvârşită pe un podium special amenajat în imediata apropiere a bisericii mănăstirii Prislop.
Mănăstirea Prislop reprezintă, de aproape şapte secole, unul dintre cele mai importante așezăminte monahale din România. Aici se află mormântul părintelui Arsenie Boca (1910 – 1989), fost stareţ al acestui lăcaş. Părintele este cunoscut pentru torturile pe care le-a suportat în timpul regimului comunist, când a fost arestat şi alungat din mănăstire. Arsenie Boca rămâne o personalitate marcantă a monahismului românesc din secolul XX, mormântul său devenind loc de pelerinaj pentru credincioşi din toată ţara.

