5.6 C
Craiova
sâmbătă, 14 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateUngureanu vrea ca Parlamentul să îşi asume politic Strategia Anticorupţie pentru următorii ani

Ungureanu vrea ca Parlamentul să îşi asume politic Strategia Anticorupţie pentru următorii ani

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu va propune în coaliţie redactarea unei Declaraţii politice privind aplicarea Strategiei Naţionale Anticorupţie 2012-2015, care simplifică şi procedurile de ridicare a imunităţii parlamentarilor, declaraţie care să fie transmisă spre asumare şi Parlamentului, informează Mediafax.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, la finalul şedinţei de azi a Guvernului, că Parlamentul ar trebui să îşi asume această strategie, din punct de vedere politic.
Ministrul a arătat anterior că va propune Guvernului adoptarea unui document strategic privind combaterea corupţiei la nivel naţional, care va pune accent, pe de-o parte, pe integrarea eforturilor şi pe corelarea politicilor între instituţii şi, pe de altă parte, pe prevenire.
El a arătat că este foarte importantă prevenirea faptelor de corupţie, nu numai combaterea lor.
Potrivit ministrului, documentul a fost elaborat cu sprijinul unui colectiv de experţi în combaterea problemelor de corupţie şi vizează crearea unor politici corelate la nivelul instituţiilor publice care să prevină şi să combată fenomenul de corupţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS