Primăria Târgu Jiu a depus la Compania Naţională de Investiţii un proiect care vizează realizarea unei noi variante ocolitoare pentru municipiu. Indicatorii investiţiei au fost publicaţi deja în Monitorul Oficial, iar lucrarea are o valoare estimată la 107 milioane de euro. Sursele de finanţare sunt guvernamentale şi din bugetul Uniunii Europene. Licitaţia pentru noua şosea, în lungime de aproape 20 de kilometri, va avea loc în toamnă, când se aşteaptă să înceapă şi lucrările la noua centură ocolitoare a oraşului Târgu Jiu. Aceasta va ţine la distanţă de municipiu traficul greu, având în vedere că va prelua şi maşinile de mare tonaj, care folosesc actuala şosea de rocadă, aflată în reabilitare.
Opt pasaje şi patru poduri peste Jiu, Şuşiţa şi Amaradia
Proiectul care vizează devierea traficului greu pe noua şosea de pe actualul drum de centură al oraşului presupune executarea unor lucrări de anvergură. Este vorba de realizarea a opt pasaje supraterane. Trei dintre acestea vor traversa drumuri naţionale. De asemenea, constructorul care va câştiga licitaţia va trebui să execute şi patru poduri noi peste râurile Jiu şi Şuşiţa, precum şi unul peste pârâul Amaradia. Lungimea totală a traseului noii variante ocolitoare a municipiului Târgu Jiu va fi de aproape 20 de kilometri. Lăţimea şoselei va fi de zece metri, iar a carosabilului propriu-zis, de şapte metri. În momentul în care va fi dată în folosinţă noua şosea, traficul greu va fi eliminat de pe actualul drum de rocadă, care va putea prelua autoturismele ce traversează oraşul de la nord la sud prin zona centrală şi creează de foarte multe ori aglomeraţie în trafic.
Trei ani este termenul de execuţie
Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Târgu Jiu, a declarat că termenul de execuţie prevăzut pentru lucrare, care va scoate complet din Târgu Jiu traficul greu, este de trei ani. Dacă nu vor exista probleme legate de contestarea licitaţiei, sunt premise ca lucrările la şoseaua de 20 de kilometri să înceapă din această toamnă.
„Valoarea lucrării a fost publicată deja în Monitorul Oficial. Banii nu sunt de la bugetul local, ci din fonduri europene şi guvernamentale. Primăria nu avea de unde să asigure o asemenea finanţare din bugetul local. Va fi realizat un traseu începând din zona Romaneşti – pod peste pârâul Amaradia – calea ferată – strada Ana Ipătescu – cartier strămutaţi – zona de nord a oraşului. Al doilea traseu va traversa râul Jiu – zona Jieţe – râul Şuşiţa – traseul de mocăniţă – drumul naţional care duce către oraşul Tismana“, a declarat Marius Ionescu.

