28.4 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitate FMI apreciază că Ministerul Economiei a îndeplinit obiectivele convenite

FMI apreciază că Ministerul Economiei a îndeplinit obiectivele convenite

Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), Ion Ariton, s-a întâlnit astăzi cu şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, concluzia întrevederii fiind aceea că ministerul a respectat programul şi a îndeplinit obiectivele convenite, se arată într-un comunicat al MECMA, din care citează NewsIn.
La întâlnire a participat şi delegaţia formată din reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional, ai Băncii Mondiale şi ai Comisiei Europene.
În cadrul discuţiilor au fost abordate stadiul îndeplinirii măsurilor convenite în Scrisoarea de Intenţie şi Memorandumul de Înţelegere semnate la ultima întâlnire, stadiul implementării managementului profesionist în companiile de stat, planurile de privatizare, restructurare, sau lichidare a companiilor de stat aflate în portofoliul MECMA.
"Reprezentanţii FMI au concluzionat că Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a respectat programul şi a îndeplinit obiectivele convenite la precedenta întâlnire", se precizează în comunicat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS