Serviciile americane de securitate au lansat anchetă, după ce o bombă fumigenă a fost aruncată în curtea Casei Albe în timpul unui protest organizat în cadrul mişcării Occupy, informează NewsIn, citând BBC.
Incidentul s-a produs în cursul nopţii trecute. Nimeni nu a fost arestat deocamdată, iar manifestanţii au părăsit zona.
Un purtător de cuvânt al Secret Service a declarat că proiectilul a fost aruncat în timp ce circa 1.000 – 1.500 de manifestanţi din mişcarea Occupy DC erau strânşi în apropiere de Casa Albă.
Preşedintele Barack Obama şi soţia sa, Michelle, erau plecaţi, împreună cu prieteni, pentru a sărbători ziua de naştere a Primei Doamne.
Secret Service a precizat că au fost luate măsuri pentru a îndepărta proiectilul.

