Știri de ultima orăActualitateNepal: 19 morţi în urma unui accident aviatic

Nepal: 19 morţi în urma unui accident aviatic

Un avion de mic dimensiuni care transporta turişti străini pentru un tur în apropiere de Muntele Everest s-a prăbuşit în Nepal, provocând moartea tuturor celor 19 persoane aflate la bord, au anunţat duminică autorităţile.
Potrivit NewsIn, avionul Beechcraft al Buddha Air transporta trei membri nepalezi ai echipajului, zece turişti indieni, trei nepalezi şi alţi trei turişti străini.
"Cele 19 persoane au murit. Zborul 103 al Buddha Air se întorcea dintr-un tur în munţi în momentul în care s-a prăbuşit peste dealul Kotdada, la aproximativ zece kilometri de Katmandu", a declarat Bimesh Lal Karna, care conduce departamentul de urgenţă al aeroportului internaţional Tribhuwan (Katmandu).
Un purtător de cuvânt al poliţiei Binod Singh a precizat pentru AFP că singurul supravieţuitor al accidentului a murit în spital.
"Operaţiunile de ajutor au fost încetininte de ploile puternice", a adăugat el.
Controlorii au pierdut contactul cu avionul în jurul orei locale 07.30. Potrivit televiziunii locale, martorii oculari au văzut cum din aparat ieşeau flăcări, înainte de a se prăbuşi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS