Firmele vor plăti impozite majorate până la 20% din valoarea de inventar a clădirilor deţinute dacă nu au fost reevaluate în ultimii trei ani, procentajul urcând până la 40% în cazul în care operaţiunea nu a fost efectuată în ultimii cinci ani, potrivit noilor prevederi din Codul Fiscal.
După cum informează Mediafax, anterior, Codul Fiscal stabilea că impozitul pe clădiri fără reevaluare în ultimii trei ani era cuprins între 5% şi 10%, cota fiind fixată de către autorităţile locale.
La începutul lunii septembrie, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, afirma că firmele care nu vor reevalua clădirile şi le vor menţine la valori care nu reflectă preţul real pentru a plăti impozite mai mici vor fi sancţionate .