Autorităţile române sunt criticate în ediţia din acest an a Raportului privind Traficul de Persoane al Departamentului de Stat al SUA, informează Agerpres.ro. România este criticată pentru faptul că nu respectă pe deplin standardele minime necesare în vederea eliminării traficului de persoane, cu toate că autorii notează eforturile considerabile ale statului în vederea combaterii acestui fenomen.
Potrivit publicat pe pagina de internet a Departamentului de Stat, România este ţară de origine, tranzit şi destinaţie pentru bărbaţii, femeile şi copiii traficaţi în special în scopul muncii forţate, precum şi pentru femeile şi copii traficaţi în scopul exploatării sexuale. Barbaţi, femei şi copii din România sunt traficaţi către Spania, Italia, Republica Cehă, Grecia, Finlanda, Israel, Germania, Slovenia, Marea Britanie, Cipru, Australia, Franţa, Belgia şi Statele Unite ale Americii în scopuri de muncă forţată, inclusiv cerşetorie forţată,
Aceeaşi sursă aminteşte că au existat informaţii cu privire la grupări criminale formate din romi din România care exploatau români în Europa. România este o ţară de destinaţie pentru un număr mic de femei din Republica Moldova, Columbia şi Franţa care sunt forţate să se prostitueze, dar şi pentru bărbaţi din Honduras forţaţi să muncească. Totodată, textul avertizează că numărul băieţilor români implicaţi în traficul cu scop sexual a crescut şi critică Executivul pentru că nu a reuşit să le ofere fonduri unor organizaţii non guvernamentale care se ocupă de îngrijirea şi protejarea victimelor.
În 2010, autorităţile de la Bucureşti au investigat 717 cazuri de trafic de persoane, comparativ cu 759 investigate în 2009. Peste 400 de traficanţi au fost puşi sub acuzare, iar 200 au fost condamnaţi.

