Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Vuvuzele  periculoase

Celebrele vuvuzele, lansate în timpul Campionatului Mondial de Fotbal din Africa de Sud, ar putea fi interzise la Jocurile Olimpice, care se vor desfăşura la Londra anul viitor, informează cotidianul italian La Repubblica. Iar de vină nu ar fi zgomotul infernal pe care îl provoacă. Potrivit unui studiu realizat de specialiştii de la London School of Hygiene and Tropical Medicine 1, vuvuzelele pot contribui la răspândirea unor boli infecţioase. Dr. Ruth McNerney, coordonatoarea studiului, a demonstrat împreună cu colegii săi că o persoană bolnavă de gripă sau tuberculoză care suflă într-o vuvuzelă îi poate îmbolnăvi pe cei din jur. „Aşa cum, în cazul tusei şi al strănutului, trebuie luate măsuri pentru a preveni transmiterea bolii, este nevoie ca persoanele cu infecţii să fie instruite în legătură cu utilizarea vuvuzelelor aproape de alţi oameni“, a declarat doctoriţa Ruth McNerney. Specialiştii au investigat pericolul vuvuzelelor cu ajutorul unui dispozitiv cu laser pentru a măsura cât de multe picături au fost produse de către opt voluntari folosind celebrele „trompete“. Astfel, s-a constatat că prin instrumente au fost „emise“ 658.000 de particule pulmonare sau aerosoli pe litrul de aer. În comparaţie, atunci când voluntarii au fost rugaţi pur şi simplu să strige, au produs doar 3.700 de particule pe litru la o rată de 7.000 pe secundă. Potrivit BBC on-line, comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice verifică posibilitatea de a interzice vuvuzele pe stadioanele care vor găzdui  evenimentul. „Când participăm la un eveniment sportiv înconjuraţi de utilizatori de vuvuzele, un spectator se poate aştepta să inhaleze o cantitate mare de particule în timpul evenimentului. Problema este că acestea sunt însoţite de viruşi şi de alte microorganisme patogene“, a atras atenţia coordonatoarea studiului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS