Ministrul de Interne, Traian Igaş, a declarat astăzi, după audierea sa şi a conducerii ministerului la Comisia de Apărare a Camerei Deputaţilor, că numărul angajaţilor din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) care vor fi disponibilizaţi se ridică la aproximativ 10.000.
La finalul audierii în Comisia de Apărare a Camerei Deputaţilor, Traian Igaş a declarat că i-a informat pe parlamentari despre activitatea sa din ultima perioadă la conducerea instituţiei, preluând totodată câteva idei venite din partea acestora. Igaş a adăugat că, în cadrul întâlnirii, le-a precizat deputaţilor din Comisie că numărul celor care vor trebui să plece din minister este de aproximativ 10.000, iar disponibilitările vor avea loc în următoarele două luni. Întrebat în cadrul căror structuri se vor opera disponibilizările, ministrul Internelor a afirmat că, în urma acestor măsuri, numărul angajaţilor din aparatul central al MAI va scădea, pentru prima oară în ultimii 20 de ani, sub 1.000. Igaş a adăugat că noile organigrame au fost, în mare parte, aprobate, iar în teritoriu se ştie deja, în mare parte, câţi oameni vor părăsi Ministerul.
Traian Igaş a specificat că există bază legală pentru disponibilizarea celor 10.000 de angajaţi ai MAI, atât în baza modificărilor aduse statututului poliţistului, cât şi prin adoptarea unor Hotărâri de Guvern. Oficialul a amintit şi că reducerea normei de hrană la 130 de lei este o măsură temporară, luată pentru luna iunie, iar sumele tăiate urmează să fie recuperate în semestrul al doilea, adăugând şi că cei care rămân în minister după disponibilizări vor beneficia de toate drepturile băneşti acordate prin lege.
Ministrul Internelor, Traian Igaş, a fost audiat, miercuri, de membrii Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, pe tema disponibilizărilor din minister, pe tema aderării la Schengen, precum şi cu privire la cercetarea de către DNA a fostului secretar general din MAI, Laurenţiu Mironescu. La audieri au mai venit Marian Tutilescu, şeful Departamentului Schengen din MAI, şeful DGA Jenică Arion Ţigănaşu, reprezentanţi ai DGIPI, precum şi alţi reprezentanţi ai conducerii ministerului.

