Știri de ultima orăActualitateEmil Boc: La sfârşitul lunii se va decide asupra datei de aderare la moneda euro

Emil Boc: La sfârşitul lunii se va decide asupra datei de aderare la moneda euro

Premierul Emil Boc a declarat că la sfârşitul lunii aprilie, după consultări între Guvern, Preşedinţie şi BNR, se va decide dacă este oportună amânarea datei de aderare la moneda euro. Întrebat dacă România a renunţat la data de 1 ianuarie 2015 ca obiectiv pentru trecerea la moneda euro, Emil Boc a răspuns că o decizie privind data de aderare va fi luată la sfârşitul lunii. "Până la sfârşitul lunii aprilie, România va adopta Planul de Convergenţă pe care-l va transmite Comisiei Europene. Până atunci, este în discuţie şi în dezbatere. (…) Decizia va fi luată în cadrul Planului Naţional de Convergenţă, decizie ce va fi luată până la sfârşitul lunii aprilie. Deocamdată există o dezbatere, atât cu Preşedinţia cât şi cu Banca Naţională. În urma acestor consultări, Guvernul va lua decizia aferentă", a arătat şeful Executivului.

Potrivit presei, care citează noul program de convergenţă privind trecerea la moneda euro, Guvernul ar fi renunţat la data de 1 ianuarie 2015 ca obiectiv pentru trecerea la moneda euro şi a avansat doar intervalul 2013-2014 pentru intrarea în mecanismul european al ratelor de schimb, o etapă premărgătoare procesului.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat pe 12 aprilie, în Estonia, că va iniţia o discuţie cu BNR, cu Guvernul şi cu analişti pentru reanalizarea obiectivului accesului României în zona euro în 2015. "Criza economică ne-a dat o lecţie extrem de serioasă tuturor şi va trebui să ne reanalizăm obiectivul accesului în zona euro prin prisma lecţiei crizei", a susţinut preşedintele.

La sfârşitul lunii februarie, Băsescu afirma că termenul de 2015 a rămas "oficial" valabil pentru aderarea la zona euro, dar trebuie analizat dacă economia României este la nivelul de performanţă cerut de UE pentru a nu destabiliza întreaga zonă, acest lucru nefiind valabil în acest moment. Traian Băsescu a întărit ideea că nu poate avansa o dată certă, fără o analiză, dar ştie că în acest moment România nu are o economie performantă, în normele europene, "şi nu putem anticipa că va avea până în 2015 nivelul de performanţă care să o facă un solid pilon economic în interiorul euro-zonei".

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS