Știri de ultima orăActualitateBarcelona: Sagrada Familia, evacuată în urma unui incendiu

Barcelona: Sagrada Familia, evacuată în urma unui incendiu

Biserica Sagrada Familia din Barcelona a fost evacuată azi-dimineaţă în urma unui incendiu, informează HotNews, citând AFP. Un purtător de cuvânt al primăriei a declarat că nu s-au înregistrat răniţi.
"A fost mai mult fum decât foc iar incendiul a fost mai puţin grav decât am crezut iniţial", a declarat purtătorul de cuvânt, precizând că vizitatorii au fost evacuaţi, ca măsură de precauţie.
Potrivit declaraţiilor preşedintelui asociaţiei Sagrada Familia, Joan Rigol, cauza incendiului este de origine criminală iar presupusul autor, considerat a fi "instabil psihic" a fost reţinut.
Aproximativ 3000-4000 de persoane se aflau în incinta sau în vecinătatea bisericii în momemntul evacuării.
Sagrada Familia (Sfânta Familie) este o uriaşă biserică din capitala Cataluniei, Barcelona, încă neterminată, deşi se lucrează la ea din 1882.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS