Știri de ultima orăSportCraiova recidivează

Craiova recidivează

De două ori în istoria participărilor în Liga 1, Universitatea Craiova nu a obţinut nici o victorie după primele 5 etape. Prima dată s-a întâmplat în sezonul 1986-1987, atunci când antrenorul Mircea Rădulescu nu a izbutit decât trei remize după cinci jocuri (ultimul loc), tehnicianul fiind schimbat după egalul din runda a 6-a (U-Oţelul 1:1) cu Nicolae Zamfir, acesta obţinând primul succes abia în al 8-lea meci din campionat jucat de craioveni. La final, alb-albaştrii au încheiat pe 5, după plutonul format din formaţiile bucureştene (Steaua, Dinamo, Victoria, Sportul Studenţesc).
Al doilea caz s-a consemnat în campionatul 2004/2005, an competiţional la finalul caruia s-a „realizat“ cea mai neagră performanţă din istoria clubului- fanion al Olteniei, ultimul loc şi retrogradarea. Şi atunci, după cinci partide, linia de campionat consemna trei remize şi două înfrângeri, iar Ştiinţa se clasa pe 15 din 16 competitoare. Au urmat o victorie în runda a 6-a (3-2 CFR), o înfrângere (1-3 Naţional) şi un egal (1-1 Bacău), toate aceste rezultate ducând la demiterea lui Mircea Rednic după etapa a 8-a.
Au fost şi vremuri mai bune, astfel că de două ori oltenii au ocupat locul întâi după primele 5 jocuri, în ediţiile 1973/1974 (an când au câştigat şi primul titlu) şi 1993/1994 (locul 2 la final). În total, de 4 ori Universitatea Craiova nu a pierdut în etapele 1-5 (ediţiile 73/74, 85/86, 89/90, 93/94), de fiecare dată alb-albaştrii având o linie de clasament formată din patru victorii şi un egal.
Statistică realizată
de Liviu ŞTEFAN

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS