Știri de ultima orăActualitateFotbal: Structura stadionului Naţional, finalizată în proporţie de 90 la sută

Fotbal: Structura stadionului Naţional, finalizată în proporţie de 90 la sută

Structura stadionului Naţional este finalizată 90 la sută, fiind începute lucrări la instalaţii şi finisaje, iar din septembrie vor demara lucrările de montaj ale acoperişului şi lucrările de canalizare exterioară, a declarat, marţi, primarul Capitalei Sorin Oprescu.
"Astăzi (marţi – n.r.) s-a montat ultima gradenă, structura stadionului este aproape finalizată fiind începute deja finisajele şi instalaţiile. În septembrie vor începe lucrările de montaj ale acoperişului şi lucrările de canalizare exterioară", a spus Sorin Oprescu, citat de mediafax.ro. după vizita la stadionul Naţional.
Potrivit primarului general, până în luna decembrie vor fi finalizate finisajele şi instalaţiile, în timp ce scaunele vor fi montate, în paralel, de la sfârşitul acestei luni.
Stadionul Naţional va avea o capacitate de 55.000 de locuri pentru spectatori din care 20.000 vor fi la tribuna întâi, etajul unu va fi destinat lojelor pentru oaspeţii de onoare, iar etajul doi cuprinde inelul necesar circulaţiei pentru spectatorii care ajung la balconul stadionului, acesta urmând a avea o capacitate de 35.450 de locuri.
Accesul pe stadion se va face simultan prin 94 căi de acces.
Valoarea totală a contractului pentru Stadionul Naţional este de aproximativ 500 milioane de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS