În luna iulie sunt prevăzute termenele de depunere ale declaraţiilor fiscale lunare, trimestriale şi semestriale. Astfel, până pe 15 iulie, contribuabilii ieşeni trebuie să depună la unităţile fiscale de care aparţin declaraţia recapitulativă privind livrările, achiziţiile şi prestările intracomunitare aferentă operaţiunilor desfăşurate în luna iunie. Termenul de 25 iulie este valabil pentru depunerea declaraţiilor privind obligaţiile de plată la bugetul de stat şi la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, cu termen lunar, trimestrial sau semestrial. Decontul de taxă pe valoare adăugată (TVA) şi decontul special de TVA se depune tot până pe 25 iunie, indiferent dacă este termen lunar sau trimestrial. Aceeaşi dată este valabilă şi pentru depunerea declaraţiei privind veniturile sub formă de salarii din străinătate aferente lunii iunie, declaraţiei privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor, pentru asocierile fără personalitate juridică între contribuabili, aferentă trimestrului al doilea, şi declaraţiile informative privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, respectiv cea privind livrările, prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, ambele pentru primul semestru.
Ce declaraţii fiscale au termen în luna iulie?
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

