16.4 C
Craiova
joi, 10 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateImpozitul pentru cei ce au mai multe locuințe, scos din OUG; Acesta ar putea fi reglementat miercuri

Impozitul pentru cei ce au mai multe locuințe, scos din OUG; Acesta ar putea fi reglementat miercuri

Prevederile privind aplicarea unor impozite suplimentare pentru cei care au mai multe locuinţe au fost eliminate luni din OUG de modificare a Codului Fiscal, într-o ședință de Guvern ce nu a fost anunțată presei, acestea urmând să fie incluse într-un proiect de Lege ce ar putea fi adoptat miercuri.

”Am scos din Ordonanța de Urgență un element care, știu eu, putea să aibă implicații asupra șansei modificării Codului Fiscal. Este vorba despre taxarea suplimentară a proprietăților. (…) Acest element a fost scos din modificarea Codului Fiscal și va fi reglementat printr-un proiect de Lege”, a anunțat ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, în cadrul unui interviu acordat Hotnews, măsura luată în ședința de luni a Executivului. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean, a declarat pentru Newsin ca în ședința de miercuri a Executivului ar putea fi adoptat un act normativ distinct care să cuprindă aceste reglementări, cu privire la impozitarea suplimentară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS