25.6 C
Craiova
marți, 5 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateMoody's: Măsurile de austeritate asigură virarea tranşelor de la FMI şi UE, vitale pentru economie

Moody’s: Măsurile de austeritate asigură virarea tranşelor de la FMI şi UE, vitale pentru economie

Măsurile de reducere a salariilor, pensiilor şi ajutoarelor de şomaj vor asigura virarea tranşelor de la FMI şi Uniunea Europeană, care sunt esenţiale pentru revitalizarea economiei şi, de asemenea, vor susţine lichiditatea din sistemul bancar, consideră analistul Moody's Nondas Nicolaides.

"Guvernul a reuşit să aprobe un proiect care prevede tăierea salariilor din sectorul public cu 25% şi a pensiilor şi ajutoarelor de şomaj cu 15%. (…) Aceste măsuri relativ dure şi nepopulare, care fac parte din pachetul de austeritate anunţat de Guvern pentru atingerea ţintei de deficit bugetar de 6,8% din PIB în acest an, vor asigura realizarea de plăţi de aproximativ 2 miliarde de euro în cadrul pachetului de la FMI şi UE", se arată într-un raport realizat de Nicolaides.

România trebuie să primească, la sfârşitul lunii iunie, cea de-a cincea tranşă de la FMI, în cadrul unui împrumut acordat pe doi ani, în valoare de aproximativ 850 milioane de euro. Totodată, Uniunea Europeană ar trebui să vireze în toamna acestui an cea de-a treia tranşă dintr-o facilitate de finanţare, în valoare de circa 1,5 miliarde de euro.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU