Productivitatea muncii a fost, în ultimii doi ani, destul de fluctuantă, pentru a se redresa în primul trimestru al anului 2010 (T1) la -1%, a anunţat, vineri, Institutul Naţional de Statistică (INS).
"Evoluţia productivităţii muncii este, în cadrul acestei serii, destul de fluctuantă, de la niveluri pozitive foarte accentuate în trimestrul I 2008 la trimestrul III 2008 (creştere între 9 şi 10%), la un nivel moderat în trimestrul IV 2008 (2,7%), respectiv la o evoluţie negativă, între – 4,7% în trimestrul I, 2009 şi -6,8 în trimestrul II, 2009," a declarat Vergil Voineagu, preşedinte INS. "Productivitatea muncii s-a redresat accentuat în primul trimestru al anului 2010, ajungând la aproape de creşterea zero, la -1%," a mai spus Voineagu.

