16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAmbulatoriu de 5,6 milioane de lei la Spitalul din Balş

Ambulatoriu de 5,6 milioane de lei la Spitalul din Balş

Spitalul Orăşenesc Balş va avea în curând un ambulatoriu modern, în care se vor investi aproximativ 5,6 milioane de euro. Contractul de finanţare, în cadrul Programului Operaţional Regional, al cărui beneficiar este Consiliul Local (CL) Balş, a fost semnat joi, la Craiova. „ Proiectul CL Balş – «Modernizarea, dezvoltarea şi echiparea ambulatoriului din cadrul Spitalului Orăşenesc» – are o valoare totală de 5.596.120,96 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 4.541.842,34 lei“, se arată într-un comunicat emis de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional.

Implementarea acestui proiect vizează îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale

Prin implementarea acestui proiect se are în vedere îmbunătăţirea calităţii serviciilor de asistenţă medicală din cadrul ambulatoriului de specialitate din Spitalul Orăşenesc Balş. Activităţile principale care urmează a fi desfăşurate în cadrul acestui proiect constau în recompartimentări, înlocuirea instalaţiilor, instalaţii de aer condiţionat, amenajări exterioare, dotarea cabinetelor cu echipamente şi aparatură medicală, înlocuirea tâmplăriei din lemn cu tâmplărie din PVC.
De asemenea, la sfârşitul perioadei de implementare a proiectului vor fi create 14 noi locuri de muncă permanente şi vor fi înfiinţate două noi cabinete medicale. Până la această dată, la nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia au fost semnate 78 de contracte de finanţare în valoare totală de peste 250 de milioane de euro. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII