Premierul Emil Boc a avut ieri o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, şi cel al Muncii, Mihai Şeitan, în care au fost dezbătute amendamentele aduse de partide la cele două legi de austeritate, însă nu a fost acceptat nici un amendament care să modifice "pe fond" principiile acestora. "Au fost discutate amendamentele, însă nu a fost acceptat niciunul care să modifice pe fond cele două legi pe care Guvernul îşi va angaja răspunderea", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, care nu a precizat dacă a fost acceptat vreun alt amendament depus de partide.
Partidele parlamentare au depus peste 60 de amendamente la cele două legi de austeritate pe care Guvernul îşi va angaja mâine răspunderea.