Compania Naţională a Huilei (CNH) Petroşani a încheiat pentru o perioadă de trei ani un contract în valoare de 22,5 mil. lei cu Grupul Feroviar Român pentru transportul feroviar al cărbunelui brut de la staţiile CFR Petroşani, Livezeni şi Lupeni la staţia CFR Vulcan.
Contractul a fost atribuit în urma unei licitaţii deschise la care au participat doi ofertanţi. Acesta este valabil pe o perioadă de trei ani, potrivit e-licitatie.ro.
CNH a înregistrat în primul trimestru din acest an pierderi nete de 136,7 milioane lei (33,2 milioane euro), cu 8,4% mai mici decât cele din trimestrul I al anului trecut, de 149,3 milioane lei. Cifra de afaceri din primul trimestru a fost de 167,1 milioane lei (40,6 milioane euro), în creştere cu 10% faţă de cifra de afaceri realizată în aceeaşi perioadă a anului trecut, de 151,6 milioane lei.

