Bursa s-a menţinut pe linia ascendentă şi la debutul şedinţei de joi, avansând cu 2,17%, într-o piaţă cu o lichiditate de aproape patru ori mai mare şi cu mai multe ordine de cumpărare pentru acţiunile celor cinci SIF-uri, care au urcat în medie cu 4,15%.
În şedinţa de miercuri, piaţa locală a urcat puternic, cu 8,1%, recuperând o parte din declinul sever de marţi, de 10%.
Marile pieţe europene au avansat cu maximum 1,2% la debutul sesiunii de joi, în contextul în care miercuri bursele din SUA au scăzut uşor, cu până la 0,7%, însă piaţa futures din aceeaşi ţară a revenit pe creştere după închiderea şedinţei . Pieţele din Asia au urcat, totodată, cu cel mult 1,2%.
În acest context, primele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni de la BVB au fost realizate la preţuri în creştere în medie cu 3,07%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 2,87% peste nivelul de miercuri.

