Echipa masculină de baschet SCM-Universitatea Craiova va fi pregătită şi în sezonul viitor al Diviziei A de către antrenorul sârb Zeljko Zecevic. Acesta şi-a prelungit ieri înţelegerea cu clubul din Bănie pe încă un an. „Am reuşit să-l păstrăm pe Zeljko Zecevic şi pentru campionatul viitor. Negocierile nu au fost deloc uşoare şi au durat o săptămână, dar mă bucur că a acceptat", a spus ieri Nicu Stoian, preşedintele clubului SCM. Acesta a vorbit şi despre condiţiile puse de tehnicianul sârb: „A cerut libertatea de a-şi face singur lotul cum vrea, bineînţeles să se încadreze în buget. Mai vrea să coopteze în lot un grup de tineri jucători craioveni, pe care să se poată baza la un moment dat şi am mai discutat de un preparator fizic". Zecevic s-a prezentat la negocieri însoţit de impresarul său, iar după ce a semnat contractul a plecat în Serbia. Sosit în Bănie în luna martie, Zecevic a reuşit să salveze formaţia SCM-U de la retrogradare, trimiţând Dinamo Bucureşti în Divizia B, ceea ce i-a adus simpatia suporterilor craioveni.
Zeljko Zecevic continuă la SCM-U
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

