Știri de ultima orăActualitateAdrian Năstase, retrimis în judecată în Zambaccian 1, după avizul Parlamentului

Adrian Năstase, retrimis în judecată în Zambaccian 1, după avizul Parlamentului

Procurorii DNA i-au trimis, miercuri, în judecată, pe Adrian şi Dana Năstase, după avizul Parlamentului, pentru că ar fi luat de la Irina Jianu bunuri importate din China, pentru a o menţine pe aceasta în funcţia de inspector general de stat la Inspectoratul de Stat în Construcţii.

Aceasta este a doua oară când procurorii anticorupţie îl trimit în judecată pe Năstase în dosarul Zambaccian 1, după ce au primit avizul Parlamentului. Prima dată, DNA l-a trimis pe fostul premier în judecată în 13 noiembrie 2006. însă în 2008 dosarul a fost restituit la procurori, după o deciziei a Curţii Constituţionale, care a stabilit că este necesar avizul Parlamentului pentru trimiterea în judecată a foştilor miniştri.

Conform rechizitoriului, în perioada 2002 – 2004, Adrian Năstase, în calitate de  prim-ministru a primit, în mod direct şi prin intermediul Danei Năstase, bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, plus contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele din Cornu şi Bucureşti, str. Cristian Tell., 22.155.985.853,08 de lei vechi ( aproximativ 630.000 euro la cursul de schimb 2002/2004).

Sumele de bani au fost primite de la  Irina Jianu, pentru a o numi şi menţine în funcţia de inspector general de stat la Inspectoratul de Stat în Construcţii, precum şi pentru a îi asigura acesteia un statut care să îi confere autoritate deplină în cadrul instituţiei  la conducerea căreia se afla.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS